Om vs. masina
N-o sa pricep niciodata cum e posibil ca persoane cu varste apropiate de a mea sau chiar mai tinere sa n-aiba nici macar minime cunostinte de operare a PC-ului dincolo de messenger si actualizarea profilului de Hi5. S-a mai “revoltat” si Krossfire pe tema asta,da’ simt nevoia sa vin cu niste completari, intalnindu-ma relativ recent cu fel si fel de cazuri.
Inteleg ca formarea pe care o au absolventii de liceu la profil uman, sa zicem, atrage de la sine cateva dificultati pe latura asta tehnica, dar unele chestii sfideaza logica. Nu zice nimeni ca trebuie sa fii un geniu IT, da’ la varsta de 20 si ceva de ani, in calitate de viitor contabil, jurist, om de PR, medic sau orice altceva, ar fi cazul sa ai ceva mai multe pretentii de la tine.
Si eu ma credeam “atehnica” la sofat, dar fac eforturi in privinta asta. In sec. 21 e periculos sa privesti tehnologia ca pe un dusman in loc sa profiti de tot ceea ce-ti poate pune ea la dispozitie. Daca tehnica moderna de depaseste in totalitate si nu manifesti nici cel mai mic interes pentru a schimb asta, ai putea pur si simplu sa pui mana pe o coasa si sa te numesti Boc:)
Totusi, tre’ sa recunosc ca-i al naibii de amuzant sa vezi pe cate cineva apasand Ctrl+V in disperare si privind nedumerit in monitor, neintelegand de ce nu poate importa un text, persoana respectiva uitand sa selecteze optiunea “copy” inainte de “paste” sau sa explici cuiva cum anume se cauta imagini in Google si cum, odata gasite, pot fi ele salvate in calculator.
Nah… am scris si eu de dragul de a scrie.
P.S.: Astia de la BCR au luat-o razna rau de tot. De 3 luni ma tot cheama prin sms-uri si scrisori sa-mi actualizez datele personale, cand eu am facut asta prin mai. Plus ca mi-au trimis un extras de cont de 6 pagini… Bietii copacei!
Later edit: Nu-mi dau seama ce articol am putut sa scriu daca a ajuns pe blogul meu cineva care cauta ” cum stiu care e verb?” sau ” j0curi de prins berii”.
Marketing 24/7
Ante scriptum: In acest moment ascult “All I want for Christmas is you”. De ce, in mijlocul lui iulie? Because of shuffle. ( Si uite cum am ajuns eu sa scriu si ante scriptum-uri)
Imi pare rau ca n-am apucat sa scriu mai devreme despre Marketing 24/7, insa un cumul de factori( intoarcerea acasa, 2 zile de shopping de electrocasnice, proaspata dorinta de a deveni si eu “femeie la volan” si…lenea-mi caracteristica) ma fac sa postez la o saptamana dupa impresiile pe care mi le-a lasat, mai ales ca “om din interior”, care-a avut acces si la bucataria evenimentului.
N-o sa vorbesc despre discutiile si prezentarile din cadrul conferintei- gasiti o sinteza extrem de cuprinzatoare aici- ci prefer sa ma axez mai mult asupra a ceea ce a insemnat internship-ul meu la Exposib pentru mine.
Intotdeauna am privit voluntariatele si internship-urile ca pe o sansa de a lua contact cu realitatea pietei muncii, de a-mi testa aptitudinile si, nu in ultimul rand, de a lua contact cu oameni din domeniu care, pe viitor, pot deveni angajatori sau colaboratori. De aceea mi-am dorit foarte mult sa particip la Marketing 24/7: organizarea unei conferinte de marketing parea, iar acum pot spune cu tarie ca a fost, ocazia perfecta de a ma implica in ceva ce are legatura cu ceea ce-as vrea sa fac mai departe si de a vedea if I have what it takes for it.
Am avut de-a face de-a lungul timpului cu fel si fel de proiecte, care-au urmat acelasi tipar. Demarau toate cu entuziasmul tipic unui nou inceput, ca facem, ca dregem, heirupism-ul de rigoare, iar deznodamantul era caracterizat de un miserupism de proportii cosmice, in special din cauza initiatorilor proiectelor, care ar fi vrut ei sa iasa ceva, da’ fara treaba, pe ideea ” las’ ca mai vedem noi ce facem”
Aceeasi temere am avut-o si in mai, cand am inceput sa lucrez la Marketing24/7, mai ales ca initial lucrurile au mers destul de greu pana am gasit speakerii si am pregatit programul conferintei. Ma gandeam chiar ca intr-o zi o sa zica “Bai, gata, nu mai facem nimic! E criza, n-avem bani, mai da-o-ncolo de conferinta!”. Dar atunci nu-i cunosteam bine pe Cosmin si pe Ciprian.
Contributia mea la conferinta a fost una minora, insa nu pot sa nu ma bucur si sa n-o iau ca pe o mica victorie personala atunci cand aud participanti sau vorbitori spunand ca a fost unul dintre cele mai bine organizate evenimente la care au luat parte. Satisfactia cea mai mare ramane, totusi, faptul ca am cunoscut niste oameni grozavi de la care am avut extrem de multe de invatat. Exceptand bagajul de cunostinte cu care au plecat toti cei care au venit la conferinta, am invatat mult numai stand prin preajma lui Ciprian( I found myself a guru:P ), a lui Cosmin si-a Iulianei si sper ca aceasta colaborare a noastra sa nu se termine aici.
Am invatat( si stiu ca ma repet, dar asta e cuvantul de baza aici) sa scriu un comunicat de presa. Am invatat cat de important e sa pui dorintele clientului sau consumatorului pe primul plan, nu sa faci un eveniment care raspunde intereselor tale, dar nu-i spune nimic omului caruia vrei sa i-l vinzi. Am invatat cum se abordeaza persoanele cu care vrei sa colaborezi si cat de mult conteaza sponsorii si partenerii pe care ii ai… Toate acestea fiind lucruri pe care nu ti le spune nimeni in facultate, pe care poate le intuiesti, dar care sunt greu de pus in practica.
Revenind la ce s-a discutat la Marketing 24/7, pe langa comentariile si parerile celor prezenti, aveti aici filmarea intregii conferinte.
P.S.: In caz ca se-ntreaba cineva de ce apar eu mot, in aproape toate cadrele, in fata auditoriului- ei bine, eu am fost “clicker”-ul de serviciu( m-am indeletnicit cu slide-showing-ul prezentarilor speakerilor). Pentru nunti, botezuri si cumetrii ma puteti contacta pe mail, tarif 1 RON/click 
P.P.S.: Dupa cum bine am invatat la capitolul SEO al conferintei- daca scrii un articol despre cartofi, atunci numarul de aparitii ale cuvantului “cartof” trebuie sa fie undeva intre 2-8% din numarul total de cuvinte din text. Cine numara de cate ori apare Marketing 24/7?
Biblioteca Universitara Sibiu- iti vine sa-ti…
…cum bine suna o parodie de-acum vreo 5 ani referitoare la serviciile( de pe-atunci, ca intre timp s-au mai imbunatatit lucrurile) RDS-ului.
Sloganul “iti vine sa-ti bagi p**a” se potriveste perfect politicii Bibliotecii Universitare din Sibiu.
Pentru inceput, programul de cautare in baza de date, Liberty 3, e printre cele mai proaste pe care le-am intalnit vreodata. Pana si programul meu de atestat e mai bun, reusind sa genereze corect informatiile cautate. Da’ nah, eu n-am primit bani de la stat sa-mi fac atestatul si nici nu sunt institutie publica menita sa vina in ajutorul cetateanului.
Dupa ce le-a luat mai bine de 3 luni sa faca niste amarate de legitimatii, domnii sau doamnele de la Biblioteca Universitara Sibiu s-au hotarat sa faca un ban cinstit si sa taxeze eliberarea legitimatiilor. Ce-i drept, 15 RON nu sunt o avere, dar nu inteleg de ce o biblioteca universitara ai carei utilizatori sunt, preponderent, studentii( prin definitie saraci, sau daca nu, prin definitie mai degraba dispusi sa bea 3 beri decat sa faca o vizita la biblioteca) cere bani pentru permisele de biblioteca, in timp ce Biblioteca Astra elibereaza permisele gratuit?
Sa zicem totusi ca ti-ai ridicat legitimatia, ca deh, vrei nu vrei, tot mai trebuie sa consulti o carte- doua. Ei bine, nu poti! Daca exista un singur exemplar din cartea cautata de tine, ai voie s-o studiezi in sala si-atat. Daca se gaseste in 2 exemplare, ai permisiunea de a cobori cu cartea la xeroxul de la parterul bibliotecii pentru a fotocopia cateva( veti vedea, doar cateva) pagini. Abia de la 3 exemplare in sus te poti bucura de nemaipomenita onoare de a-ti fi imprumutata cartea, insa nu mai mult de 2 zile.
In caz ca te incadrezi in a doua categorie si ai dreptul de a fotocopia cartea, pregateste-te sa platesti aprope dublu fata de cat costa o foaie fata-verso prin alte parti, cu amendamentul ca( probabil din lenea angajatilor bibliotecii) nu poti xeroxa mai mult de 10 coli odata.
Multumiri conducerii si personalului Bibliotecii Universitare Sibiu! V-as ura sa va bucurati in continuare de confortul si, aproape, luxul care v-a fost pus la dispozitie din banii amaratilor platitori de taxe, fara sa fiti deranjati de nenorocitii de studenti care vin sa se informeze, culmea, nesimtitii, intr-o biblioteca. Dar cum noi avem nevoie de voi si cum parte din farmecul studentiei e sa te obisnuiesti ca statutul de student iti aduce dispretul multora, abia astept sa va zambesc politicos si sa va injur printre dinti data viitoare cand mai pun piciorul in minunata voastra institutie.
De interes public
Fiindca de aproape 2 saptamani nu trece zi in care sa nu fiu intrebata de practica pe care se presupune ca trebuie s-o facem vara asta, am zis ca n-ar strica cateva lamuriri pentru cei care n-au fost pe faza cand trebuia:
Dragi colegi de facultate, practica pentru cei din anul I e o practica de observatie( deci mai slabut cu practicatul, spor la aruncat cu privirea!). Asta inseamna ca nu se asteapta nimeni ca la sfarsitul verii vreunul dintre noi sa fi realizat o reclama meritorie de ADOR( sau nah, poate se gaseste cineva sa le dea si lor o mana de ajutor la site), o campanie care sa aduca Gold Corporation in top 3 organizatii adorate si idolatrizate de catre romani( Naumovici, stai in banca ta…cand am timp investesc eu 4 mld. in tine!) sau sa rebranduim eugenia.
Pentru cei care nici pretentii mai mici de-atat nu au si nu vor decat sa-si primeasca adeverinta, tot ce-aveti de facut e sa va bagati si voi putin in seama, eventual sa nu incurcati prea mult si sa pregatiti un dosar de practica care sa contina:
- Descrierea organizatiei: structura, departamente, atributii etc.
- Identificarea publicurilor organizatiei( intern+extern).
- Monitorizarea activitatilor de comunicare: conferinte si comunicate de presa, organizarea de evenimente, activitatea de pe site, publicatiile interne, brosurile etc.
Lucrarea de practica trebuie sustinuta oral, in cadrul unui colocviu, pe 1 septembrie, ora 12.
Te iubesc, ce pana mea!
Pentru ca e un subiect care ma intriga, pentru ca m-am confruntat cu asta in ultima vreme si, nu in ultimul rand, pentru a le da material de mancat desert turcesc celor care isi inchipuie ca fac misto de mine( ca deh, la ultimul post nu prea le-a dat mana sa comenteze) vreau sa vorbim putin despre filozofia p***i, aka iubire.
Cineva din lista mea de contacte are statusul “Mi-e greu sa spun <Te iubesc>”. Sa-mi bag picioarele daca nu ma bucur si nu mi se pare cel mai grozav lucru pe care l-am auzit/citit in ultima vreme( exceptand cursurile din care invat din greu pt examene).
Am aceeasi nelamurire si nemultumire ca si Mircea Badea: toata lumea spune “te iubesc”. “Te iubesc” in sus, “te iubesc” in jos( cu variatiunile porno “te iubesc in diverse orificii”). Mancam iubire, respiram iubire si, ca sa facem cinste tuturor sistemelor organismului uman, ne cacam iubire. Ceea ce-ar fi minunat, daca ar fi adevarat.
Sa conjugi un verb e cel mai simplu lucru cu putinta( asta daca nu cumva te cheama Vanghelie), insa sa dai dovada de un comportament care sa vina in sprijinul afirmatiilor facute pare sa ridice mari probleme. Am aproape 20 de ani si pana acum n-am inteles nici macar ce resort e actionat de ajunge cineva sa spuna “te iubesc”, daramite sa pricep ce e aia iubirea. Deci nu despre asta bat campii aici. Au facut-o altii cu mai mult talent, cu mai multa pricepere si mai indreptatiti decat mine.
Dilema mea e legata de actiunea de a articula “te iu-besc”. Cu cat devenim mai zgarciti in manifestarea sau asumarea sentimentelor, cu atat parem a fi mai dornici in a le striga in gura mare. La televizor se iubesc, in ziare se iubesc, pe strada se iubesc, iar iubirea asta( care, de fapt, e un fel de Hermes Birkin editie limitata- al naibii de rara, de scumpa si de greu de gasit) creste pe toate drumurile, intr-un an cat altele-n 10, mai ceva ca Fat-Frumos( care, btw, cica nu exista, deci mult spor la pupat broscoi).
Eu am o oarecare reticenta in a rosti cuvintele alea doua. Nu-mi vine sa le scot pe gura cu atata lejeritate, cu-atat mai mult cu cat nu sunt sigura pe ele sau stiu ca-s o persoana care azi spune “te iubesc” si maine paraseste fara sa priveasca in urma.
Fapte, nu vorbe! Daca zici ca ma iubesti, arata-mi-o! Daca zici ca ma omori, ai face bine sa te tii de cuvant! Nu ca mine, care spun ca-ti rup picioarele, dar de fapt zambesc tamp cand ne vedem si nu-mi gasesc cuvintele.
Floare de Crin…Dumnezeu la Bruxelles
Activitate politica si culturala intensa pentru mine saptamana trecuta, ca tot vorbeam deunazi la un seminar despre imixtiunea culturii in politica si concluzia la care ajunsesem a fost ca, desi e de dorit, cele 2 nu se prea pupa.
Am participat miercuri, in calitate de…n-as putea spune exact ce, hai sa zicem colaborator Exposib, la intalnirea organizata de CIA Sibiu intre Crin Antonescu si “mediul de afaceri sibian”. Cum pentru mine dezbaterile si discursurile politice sunt ca “Regina” pentru gospodina care gateste si face curat toata ziua pentru sotul puhav, evident ca nu puteam rata momentul.
Cu ocazia asta mi-am confirmat o oarecare simpatie pe care o banuiam pentru presedintele PNL si cateva porniri liberale. Tin insa sa precizez ca inca nu mi-am gasit “identitatea politica” si tind sa ader tot mai mult la vorbele intelepte ale dl. Dur: ” Nu sunt apolitic, sunt apartinic. Eu cu partile nu prea ma-mpart”.
Revenind la febletea mea- Crin, cu ochisorii lui albastri( mult mai albastri in realitate decat la TV sau pe panourile electorale ), trebuie sa recunoastem, totusi, ca are un discurs foarte bun. Nu in sensul continutului. ca toti ne spun aceleasi baliverne, nimic nou sub soare, ci din punct de vedere ale livrarii mesajului. Omul e extrem de fluent si coerent in vorbire( chit ca, in stilul obligatoriu al discursului politic, bate campii si evita un raspuns concret). Are o prezenta scenica extraordinara, asta neinsemnand neaparat ca joaca teatru, ci ca se incadreaza foarte bine in spatiu, timp si mediu.
Desi unii au fost probabil dezamagiti de faptul ca niciuna din intrebarile puse nu a primit un raspuns clar si la obiect, marturisesc ca eu as fi fost dezamagita daca s-ar fi intamplat asta. Ar fi fost ca si cand cei doi protagonisti s-ar fi casatorit si-ar trai fericiti pana la adanci batraneti din primul episod…Carei fete nu-i place sa fie mintita frumos?:)
Momentul de culturalizare a venit joi seara, prin prezenta la lansarea din Sibiu a cartii “Dumnezeu la Bruxelles- religia in spatiul public european” a lui Radu Carp.
In mod obisnuit, sansele ca eu sa particip la un astfel de eveniment ar fi fost destul de mici. Dupa cum bine se stie, de ceva luni bune, relatia mea cu studiul religiei n-a fost cea mai fericita. Pare-se, insa, ca lucrurile incep sa se aseze si sa urmeze un curs mai fericit, astfel incat, la invitatia dl. prof. Grozea( care n-a putut fi prezent si m-a trimis pe mine ca “reprezentant”) am luat parte la lansarea unei carti care merita citita.
Cartea trateaza problema religiei in spatiul european, cu precadere in Parlamentul European, atat din punct de vedere juridic, cat si din punct de vedere teologic, fiind, de fapt, o sinteza a celor doua perspective, nu un verdict.
Ar fi existat riscul politizarii intregului eveniment, cunoscute fiind afiliatiile dl. Carp cu politica democrat-liberala( aka struto-camila), prin prezenta deputatului PDL( parca era o liniuta mica, mica intre D si L, nu?) Raluca Turcan. Din fericire, consideratiile doamnei s-au limitat doar la adresa cartii si a autorului, evitand, cu greu probabil, proslavirea mirificului partid.
Si pentru a ma reintoarce in sfera normalului si firescului, vineri am tras o fuga pana la coafor, unde discutiile despre ideologii politice, impozit forfetar, dezbateri ecumenice s.a. au pierdut in detrimentul celor mai noi tendinte in hairstyling si bronzarea la solar.
Doneaza sange, fii erou!
Trebuie sa incep prin a spune ca nu ma asteptam sa calc atata lume pe coada incat sa mi se acorde atata importanta. Si recunosc, nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult sa fiu injurata…s-ar putea sa am o latura masochista extrem de bine dezvoltata, care pana acum a ramas in stare latenta.
Revenind la lucruri mai importante, ieri, alaturi de Alinuta si Victo, am mers la Centrul de Transfuzii al Spitalului Judetean Sibiu. Cred ca de mai bine de 2 luni ne tot indemnam la fiecare inceput de saptamana sa mergem sa donam sange, insa ne-am tot luat cu fel si fel de treburi si n-am mai apucat. Asa ca, marti seara, motivate de vremea frumoasa de afara, perioada favorabila a lunii si un afis lipit la intrarea in camin, am hotarat sa trecem la fapte.
Campania “Doneaza sange, fii erou!” a fost demarata de Federatia Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania, pe perioada 18-22 mai si se desfasoara in mai multe localitati din tara: Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu, Iasi, Craiova etc.
Sa-ncepem cu partile mai putin bune:
- programul de recoltare a sangelui, cel putin in Sibiu, nu pare sa-i incurajeze prea mult pe potentialii donatori. 9:00-13:00 e un interval orar delicat, in care majoritatea persoanelor sunt fie la lucru, fie la facultate. Ce-i drept, primesti o adeverinta care sa-ti motiveze absenta de la serviciu sau cursuri, dar nu stiu cat de mult ajuta ea, in contextul in care ai pierdut o zi de munca
- ca tot vorbeam de pierderea unei zile, ei bine, cam asa se intampla. Pana completezi fisa de declaratii pe propria raspundere, pana ti se fac testele de grupa, hemoglobina si glicemie, pana treci de examinarea medicala…sa tot fie vreo 2 ore si ceva. Nemaivorbind de recoltarea propriu-zisa si de repausul de dupa. Acum, se prea poate sa fi durat atat de mult in cazul meu fiindca erau destul de multi donatori la Centru.
- faptul ca au fost multe persoane e un lucru imbucurator, insa n-ar fi stricat sa existe si suficient personal care sa le faca fata. Daca s-ar fi desfasurat mai multe controale medicale in acelasi timp, durata intregului proces s-ar fi injumatatit si, totodata, si efortul cadrelor sanitare.
In rest, despre donare numai de bine. Beneficiile sunt multiple. Trecand peste aspectul “da’ s-ar putea chiar sa salvez o viata”( chestie care pe mine chiar m-a emotionat…undeva, la un moment dat, o persoana ar putea avea sansa sa supravietuiasca datorita mie…si stiu ca e egoist, insa “he who saves a life saves the world”), exista si gratificatii mai pamantene:
- oamenii au fost foarte bine pregatiti, cu un salon de asteptare in care ne-au pus la dispozitie cate ceva de mancat si baut( eu a trebuit sa beau vreo 2 cafele fiindca s-a dovedit c-aveam tensiunea cam mica)
- te alegi cu un set de analize gratuite. In mod evident sangele va fi testat si, daca doresti, poti ridica rezultatul analizelor in 48-72 de ore.
- ceva ce ar putea motiva destul de multe persoane- primesti bonuri de masa in valoarea de circa 60 de RON, valabile tot anul, pe suprafata Romaniei. (Si daca unii se duc pentru bani ce? Mi se pare irelevant scopul atata timp cat in final rezultatul este unul pozitiv)
- am spus si mai sus, esti scutit de munca sau facultate( aviz pentru studentii amatori)
- se poate intampla ca, in sala de asteptare, sa intalnesti oameni interesanti care, asemenea tie, au venit sa faca o fapta buna si cu care sa-ti faca placere sa stai de vorba.(Am fost impresionata sa vad atatia tineri care si-au rupt din timpul lor pentru a sustine o astfel de campanie- si aici ma refer atat la donatori, cat si la studentii medicinisti care erau acolo si urmareau buna desfasurarea a lucrurilor)
In final as vrea sa mentionez, pentru sceptici, ca se lucreaza in conditii de maxima igiena, toate materialele folosite sunt sterile, de unica folosinta si riscul contractarii vreunei boli este nul.
ICPS la Olanesti part II
Dupa cum am promis, o postare mai detaliata despre ICPS-ul de weekend-ul trecut.
Prima impresie pe care am avut-o cand am ajuns la receptie la Hotel Parang a fost “Fuck, idiotii astia n-au reusit sa mai faca niste copii de chei…1 cheie la 3 persoane!”. Dar astea sunt detalii tehnice. Am apreciat faptul ca am fost destul de repede “preluata” de cineva din comitetul de organizare care mi-a explicat cat de cat pe unde, ce se-ntampla in hotel( imbarligat ca dracu’). Si spun c-am apreciat asta fiindca, repet, n-am ajuns acolo decat in a doua zi a conferintei.
Tinand cont de faptul ca eram vreo 200 de oameni cu care ar fi fost extrem de greu sa te-ntelegi in acelasi timp, am fost impartiti in vreo 15 homegroup-uri a cate 10 persoane, fiecare avand cate un faci( facilitator). Primul plenary la care am participat viza si o activitate de homegroup- un flipchart despre cum vedem noi Romania in functie de cele 5 dimensiuni culturale ale lui Hofstede( mai multe detalii http://www.geert-hofstede.com/)- si dupa cat de mult ne contraziceam intre noi si cat de in urma ramasesem am cam tras, initial, concluzia ca Vlad( my faci) nu prea stie cum sa ne dirijeze si nici cum sa ne faca sa keep our eyes on the target. De altfel, l-am notat destul de slab la prima activity evaluation.
Alte detalii tehnice- to call the food crappy would be such an understatement.
A doua zi a debutat ceva mai bine, cu workshopul care mie mi s-a parut a fi partea cea mai utila, bine planificata, relevanta si interactiva din toata conferinta- conflict solving. Sadly, my team lost, but only beceause our delegated speaker( whom I hadn’t met in advance, or else I wouldn’t have let him open his mouth) was everything but capable to speak logically. N-as putea spune ca am invatat neaparat ceva nou…nici din workshopul asta, nici din intregul seminar, cat mi-am confirmat faptul ca sunt o persoana echilibrata, rationala, cu care se poate ajunge la o concesie, dar careia ii place la nebunie sa aiba dreptate( fiindca de multe ori are) si careia nu-i place sa piarda. Prea multe marci la persoana a treia…”Jumby wants to be born now” style.
O alta chestiune interesanta a fost momentul lui Bogdan si Razvan Hobeanu- 2 valceni de-ai mei, cu vreo 3-4 ani mai mari decat mine, care i-au dat nitelus pe spate pe gentlemen-ii de la Microsoft, dupa care le-au ras in nas si le-au refuzat salariul cu 5 zerouri pentru a se intoarce in Romania. Stiu, multi o sa zica “ce dobitoci!”, insa acesti multi n-o sa ajunga niciodata nici macar acolo. Nici eu nu sunt de acord cu decizia lor, dar respect faptul ca ei au considerat ca they “ken bi” cei mai buni aici.
Iar asta deschide discutia recunostintei pe care ar trebui s-o simtim fata de Romania, patria noastra mama, recunostinta care, se presupune, ar trebui sa ne faca sa ne dorim sa investim in aceasta superba tara si s-o rasplatim pentru tot ce ne-a dat ea noua. Ei bine, in nici un caz nu gandesc asa. Eu cred ca singura responsabilitate pe care o am e sa ma iubesc, sa ma respect pe mine si sa imi ofer cele mai bune conditii de viata cu putinta, iar daca ele imi sunt inaccesibile aici, singura datorie pe care o am, fata de mine, e sa le caut in alta parte. Diferenta intre mine si patriotii care ma privesc urat cand spun asta e ca eu nu simt nevoia de a le comenta alegerile si nu manifest acelasi extremism cu care combat ei pe oricine nu gandeste asemenea lor.
La un moment dat, in programul seminarului, aparea asa numitul “Open Space” care, contrar asteptarilor si sperantelor mele, nu s-a dovedit a fi echivalentul lui ” Timp Liber”, ci 2 ore de discutii pe teme propuse de…oricine. Tot contrar asteptarilor mele, n-a fost deloc o pierdere de timp, iar grupul de discutie in care m-am inscris era alcatuit din oamenii despre care pot sa spun cu mana pe inima ca reprezinta viitorul.
Ah, sa nu care cumva sa uit…AIESEC-erii know how to party(13 hours of sleep in 4 days) and by the end of the conference I became a big fan of the “Uhh…Ahh” dance and others.
Scuze pentru eventualele typos, greseli de sintaxa si certele dificultati de exprimare! Ultimele 2 saptamani au fost extrem de pline si obositoare si nu se anunta vremuri mai bune in viitorul apropiat. Tot legat de ultimele 2 sapt, am inceput internshipul- organizarea cele de-a treia editii a conferintei Marketing 24/7…dar despre asta alta data.
Si tocmai am primit urmatorul link pe mess, de la mircearadu42: http://intelectuala.pluto.ro/ Intrebare: sa ma simt sau nu? Eu ma simt flatata? Voi ce spuneti?
ICPS la Olanesti
7-10 mai, Olanesti, Hotel Parang, 250 AIESEC-eri, InterCultural Preparation Seminar… si eu:)
For those who are “in the dark here”( Pacino style), AIESEC e o organizatie studenteasca, ocupandu-se, printre altele, cu facilitarea mobilitatilor studentesti prin programe de exchange ce ofera stagii de practica platite in peste 100 de tari.
Ce legatura are cu mine? De fix o saptamana sunt si eu de-a lor si pentru a putea pleca la vara in Noua Zeelanda trebuia sa particip la conferinta asta. Din pacate n-am putut fi prezenta acolo din prima zi. Chit ca programul a fost extrem de incarcat, de la 08:00 la 22:00 si party pana-n zori, spun “din pacate” fiindca a fost genul de munca si oboseala pe care nu le resimti in cele cateva zile petrecute acolo si dupa care te repui pe picioare repede.
Voiam sa va spun ca am fost acolo. Voiam sa va spun ca m-am simtit excelent( cu foarte mici exceptii). Si mai voiam sa va spun ca exista speranta, doar ca speranta nu prea mai vrea sa existe in Romania. Majoritatea tinerilor care au participat intentioneaza sa plece for good…si cine-ar indrazni sa le spuna ca n-au dreptate?!
Urmeaza in cursul acestei saptamani o detaliere a ce-am vazut, ce-am facut si ce-am invatat acolo.
The coolest thing ever: Cine se mai distra de mama focului vineri seara in hotelul din Olanesti? Actualii elevi de clasa a XII-a ai Colegiului National de Informatica Matei Basarab. Nu pot sa cred ca m-am nimerit acolo fix atunci cand aveau si ei banchetul. Am avut ocazia sa-i revad pe profi si am prins si finalul momentelor artistice pregatite de elevi. Evident, in timp ce toata lumea radea si canta fericita “18 ani”, “Epilog”, “Prieteni”, “Ani de liceu”, subsemnata statea intr-un colt si plangea de mama focului de dragul vremurilor de-altadat’. Nostalgic as hell…
Guess who’s back?!
Ei da, n-a inceput sesiunea inca, insa cum se apropie data predarii unor lucrari sau a prezentarii unor proiecte, in stilul pe care il promovez -”fac orice, numai sa nu-nvat”( nu chiar orice:P ), mi-am amintit si eu de blog.
Desi am trecut de ceva vreme de episodul “Whisky Guy is off” si am tot incercat sa-mi gasesc ceva de facut, abia acum incep sa se mai aseze lucrurile. Sa-ncepem cu inceputul:
De vreo 2 luni asa, fac voluntariat la Departamentul de Comunicatii si Marketing al Universitatii. Am zis sa ma implic fiindca am nevoie de experinta( cv-ul e cam golas) si nu se stie niciodata de unde sare iepurele. Initial s-au inscris putine persoane, nah…studentii si initiativa nu se prea pupa. Ulterior, cand au aflat colegii ca, fiind vorba de o colaorare cu Rectoratul, voluntariatul asta se echivaleaza cu practica pe care trebuie s-o faca, s-au ingramadit sa “se implice”. Acum au ramas la fel de putini ca la-nceput.
Legat de Departament, pentru cei interesati, Universitatea Lucian Blaga demareaza un concurs de spoturi de promovare a ULBS: http://www.ulbsibiu.ro/ro/stiri/news.php?news_id=933 Si da, sunt si premii:)
M-am inscris in AIESEC si in programul de exchange. Nu stiu eu cat de “pe bune” sunt internshipurile alea prin tari straine si platite, pe deasupra, da’ v-am zis eu, nu se stie de unde sare iepurele. Cu ocazia asta am participat si eu la primul interviu mai oficial( cu intrebari standard, test de limba, exercitii “ce ai face daca…?” etc). It was fun.
Si tot azi am avut un interviu pt un program de internship la Exposib…which I pretty much nailed:). Cred ca ma pricep la interviuri. Chit ca nu sare iepurele cel mare de acolo, mi se cam pare ca fac impresie buna pe unde ma duc. Desigur, sincer vorbind, probabil ca prin comparatie cu majoritatea celorlalti candidati( vorbesc aici tot de studenti, nu aduc in discutie categoria “oamenilor mari”) ar fi si imposibil sa nu fiu a breath of fresh air. Imi cunosc colegii de generatie( si aici nu vorbesc neaparat despre colegii de facultate, ci despre tineri in general) si pot spune, fara sa gresesc, ca nu-i mare lucru de capul lor.
Revenind la colegi de facultate, din seria o Mariposita Rubia nu vine niciodata singura, v-o prezint pe MissE Rupe. Nu e blonda, dar e miss si viitoare Simona Patruleasa. Si ea are opinii…multe…pe care simte nevoia sa le impartaseasca( atunci cand vine la cursuri). Insa, and here’s the catch, aidoma mie, dar cu mai mult entuziasm, o rupe pe engleza( de unde si porecla ei…Miss si Rupe…v-ati prins, sunt desteapta, fac jocuri de cuvinte). Dupa ce ne-a demonstrat ca le are cu religia: ” Deci, unii oameni pot sa creada si sa-si marturiseasca credinta, altii nu”, ne-a impresionat cu engleza( pe care o vorbeste bine, cu ceva abateri de la if clauses si the sequence of tenses, dar peste medie) si, intr-un final, cu expose-ul ei socio-economic: ” In Romania nu exista clasa de mijloc”. Cea din urma propozitie rostita, culmea, intr-o clasa cu 50 si ceva de studenti, aproape toti venind din familii din clasa de mijloc.
Maine dimineata am part two a interviului pt internship, so wish me luck( as if I’d need luck:P)!
