Repejor, una mica din sala de lectura a caminului
Facts: Ieri am inghetat de frig. Am ajuns la cantina( unde se completau contractele pt camin) pe la 9 fara ceva. Pe scarile din dreptul usii mare inghesuiala, iar pe usa erau 2 coli lipite pe care studentii veniti trebuiau sa-si treaca numele. Am fost a 132-a= 5 ore de stat in frig, ca animalu’. Cand in sfarsit am reusit sa intru in cantina, am constatat ca inauntru era o coada la fel de mare ca si afara. Parea ca niciunul din cei intrati pana atunci nu mai iesise. Partea buna e ca desi pe listele de pe net eram trecuta la Caminul 2, m-au cazat la 1, la mansarda= 3 in camera, baie proprie, frigider( si nu, n-am dat spaga si nici pile n-am avut…I guess for once in my life I just got lucky). Din cate am inteles colegele mele de camera sunt studente la Medicina, n-am aflat sigur pt ca pana acum nu le-am cunoscut. Totusi, mi-am cam dat seama ce fel de persoane sunt din moment ce aseara, cand eram plecata la concert( inc-o data, iar si din nou ma simt nesatisfacuta de Vama), ele au venit sa-si mai aranjeze lucruri prin camera si cand au plecat au plecat cu tot cu cheie, neavand bunavointa s-o lase jos, la portar, cum facusem eu pt ele. Plus c-am gasit cabina de dus plina de par…cah!!!
De dimineata m-am trezit pe la 7:15 c-a trebuit sa ridic un pachet trimis de mama pe autobuz( paltonul, it’s freakin’ freezing here), iar apoi m-am plimbat putin prin parc, ca n-aveam ce face in camera( eu inca mai am bun simt si incerc sa nu-mi trezesc colega de camera, care, totusi, a fost destul de silentioasa azi-noapte cand a venit ca de dimineata m-am si speriat sa vad ca mai doarme cineva in patul de langa mine).
Nu sunt nici incantata, nici dezamagita…nu stiu, mi-e indiferenta venirea asta la Sibiu si schimbarea de peisaj.
P.S.: Nu prea am timp sa detaliez si nici chef. Cand o sa fiu intr-o creative/blogging mood o sa povestesc mai multe. Ah, sa nu uit, scuzati eventualele greseli. Ma grabesc si n-am timp sa verific ce-am scris…See ya!
N-ar fi culmea ca toate insemnarile mele sa poarte titlul “lately”? :)
Dupa cum am mai spus de cateva ori pana acum, sambata plec la Sibiu sa-mi iau in primire camera de camin. Si cum nu prea vad rostul prea multor drumuri, intentionez sa raman acolo pana la deschiderea anului universitar, sa am si eu timp sa ma obisnuiesc cu noile conditii de trai, sa mai descopar orasul, scurtaturile pana la facultate, cluburile, barurile, cafenelele, pietele, alimentarele, chioscurile etc. A propos de chioscuri, am avut un mare soc cand am fost sa ma inscriu la facultate si am vazut ca: 1. spre deosebire de majoritatea facultatilor care sunt situate cam toate in aceeasi zona, destul de central, facultatea mea e la dracu-n praznic, ascunsa prin niste ganguri, 2. Facultatea de Jurnalistica n-are curte proprie, n-are gard, n-are poarta, nimicJ si 3. nu exista niciun chiosc prin preajma, ceea ce m-a bulversat complet, eu fiind obisnuita ca una-doua, in pauze, sa cobor la chiosc sa-mi iau ceva de mancat/baut.
In mare, bagajele sunt gata. Adica, grosul e deja asezat in geanta, maine mai tre’ sa-mi impachtez hainele( that should be really fun…I’m terrified), sa-mi strang cosmeticele si alte produse si ustensile indispensabile frumusetii feminine( nah c-am spus-o si p’asta:P). E o senzatie ciudata sa vezi cum lucrurile de care esti inconjurat incep, incet-incet, sa dispara din jur si sa se teleporteze in niste genti de calatorie. Tot ciudat e si s-o vad pe mama cum se agita si foieste in jurul meu, ca “sa-ti iei aia, sa nu uiti asta, sa-ti impachetezi nu stiu ce, vezi ca ti-am pus asta in buzunarul ala”, ingrijorata fiind ca “moare puisorul de frig, de foame, de lipsa detergentului si a inca unei furculite”. Io-s foarte relaxata, ii zic sa stea linistita, sa ma lase in pace, ca ma descurc eu. Ceea ce, cu siguranta, voi face, chit ca, tot cu siguranta, o sa uit o groaza de chestii acasa si-o sa-mi lipseasca destule, da’ nah…sunt studenta, wtf?!:)
Aseara trebuia sa ies in oras, sa sarbatorim plecarea lui Nicu, da’ n-am reusit sa ajung ca am avut niste cumparaturi de facut( no matter how much stuff I buy, the amount of things I don’t have and seem to need just won’t decrease). Din fericire, azi am avut si eu si Nicu timp si-am reusit sa ne vedem, sa stam putin de vorba si sa-i dau comanda pentru ce vreau sa-mi aduca Mosu’ la iarnaJ. Tot aseara, de fapt, azi-noapte, in timp ce stateam eu in pat, incercand sa ma adorm( vreau sa ma disciplinez, sa trec la un program de somn mai normal, cu culcat pe la 12 si trezit la 9, da’ pana acum n-am reusit sa ajung la acest rezultat) mi-a venit in minte imaginea mea si a lui Cole, iesind din clasa, in pauza, si mergand tinandu-ne de brat pe coridor, pana la baie, razand sau comentand cine stie ce faza se mai intamplase in ora. Interesant era ca a fost o imagine cat se poate de vie, aproape ca simteam frigul caracteristic holului pe timp de iarna, motiv pentru care am tras de manecile pijamalei, asa cum faceam cand strabateam coridorul la scoala. Nah, e normal sa-mi fie dor daca stau acasa si nu fac nimic…m-apuca nostalgia( tipica fetelor batrane, remember?)J.
Referitor la insemnarea anterioara, am primit cateva reactii pozitive din partea fostilor( acum sunt fosti) colegi. Emy a tinut sa-mi spuna ca e convins ca ideea construirii caii ferate ii apartine, Aly m-a certat pentru ca n-a aparut si ea in vis, iar Alex mi-a zis ca el e ok, nu se supara, pentru ca, din moment ce actiunea visului se petrecea la scoala, el clar era in Romantic.
M-am uitat azi la tv si peste tot, la toate posturile si buletinele de stiri, se dezbatea cazul baietelului care-a murit dupa ce-a suferit nu stiu ce operatie. Recunosc, n-am fost foarte atenta la cazul asta, cel mai probabil pentru ca, in mod tragic, a devenit un subiect atat de comun incat nu-mi mai atrage atentia prin nimic. E oribil sa spun asta, da’ astfel de cazuri inceteaza sa mai fie stiri si devin evenimente banale. Ceea ce-am observat eu e ca de fiecare data cand mai apare un astfel de subiect, realizatorii de emisiuni se intrec in a dezbate cauzele, eventualele solutii, dar, mai ales, in a aduce in studio oameni care au trecut prin situatii similare. Nu asta era observatia, ci faptul ca romanu’, cand are la dispozitie un mediu public in care sa se desfasoare si-un numar de telefon pe care il poate apela pentru a-si spune povestea, o face. Zeci de oameni suna sa spuna cum si nepotii, copii, fratii, sotii si sotiile lor au suferit fel de fel de interventii chirurgicale si, din cauza neatentiei, sau nah, a unei “erori umane”, ca asa suna mai bine, lucrurile nu s-au rezolvat cum trebuia. Asta e devenit cea mai buna modalitate de varsare a nervilor si a frustrarii, interventiile, in direct, la televizor. Eu privesc problema intr-o maniera mult mai simpla: tu, doctor tampit( Nu toti sunt asa, clar. Multi dintre cei care sunt, cateodata nu se pot concentra, preocupati fiind in mijlocul operatiei de plata intretinerii, dar da, majoritatea sunt tampiti, neglijenti, nepasatori, inconstienti si cu acute dureri in zona dorsala cauzate de grija pacientilor) mi-ai omorat copilul, azi, maine, peste un an sau 10, ti-l omor si eu p’al tau…just like that. Stiu ca pare absurd ce zic si un mod simplist de a analiza problema, da’ gasesc asta ca fiind o varianta mult mai buna decat telefonatul lui Madalin Ionescu( da, la el m-am uitat…guilty, sick, s&m pleasureJ).
P.S.: Nu cred c-o sa mai apuc sa povestesc despre aventura vopsitului parului pentru ca, desi m-am tinut sa nu fac asta, am aruncat instructiunile de folosire de care vorbeam si mi-e si leneJ. In alta ordine de idei, o promisiune de care o sa ma tin e ca intr-o insemnare viitoare va povestesc despre this week’s bad date si cum sunt aparentele inselatoare:P.
P.P.S.: Dupa ce m-am uitat duminica la Top Gear am ramas suspinand dupa un tractor din ala, da’ si despre asta va povestesc alta data…V-am pupat!:)
Tot lately
Am visat vineri noapte( de fapt, era mai mult sambata dimineata) ca eram la scoala si eu, Cole, Larisa, Emy, Marian, Mushu si Zamfy voiam sa construim o cale ferata. Nu stiu de unde pana unde, nu stiu de ce cale ferata, de ce noi, da’ asa am visat, ca ne laudam ca o sa tragem noi niste sine cum nu s-au mai vazut vreodataJ
Tot sambata s-a tinut Cioie, aka Rocco, de cuvant si si-a facut timp si pentru little old me, sa ma scoata la un suc si un pahar de vorba. Mi-a povestit cate ceva din ororile vietii la Academia de Politie. Nu era vorba chiar de Academie, ci de un fel de boot camp in care i-au dus pentru putina instructie si disciplina inainte de a incepe cursurile. Ideea e ca atmosfera era, zice Cioie, cam ca-n filmele pe care le vedem noi la tv: cu trezire la 6, verificat de paturi, spalat veceuri cu periuta, jumulit iarba de pe un teren destul de intins, alergari cu rucsacul in spinare si masca de gaze pe fata…in fine, lucruri foarte amuzante, care distreaza auditoriul, dar care, in mod evident, pentru el au constituit, la inceput, o mare dezamagire. Oricum, Cioie,, cu spiritual lui, a invins pana la urma sistemul si, in stilul lui caracteristic, e reusit sa vada jumatatea plina a paharului, si anume: inepuizabila sursa de umor si anecdote reprezentata de cele 30 de zile petrecute acolo.
Cateva dintre chestiile povestite de el( nah, stiu ca nu ma pricep la fel de bine se le relatez, da’ din moment ce cu voi n-a vrut sa se-ntalneasca, sa vi le impartaseasca face to face, multumiti-va si cu atat 
): Cica i-au cazat in niste cabane, 30 in camera, da’ camere atat de mici incat nu puteau sa-si faca patul decat 2 oameni in acelasi timp, altfel n-aveau loc. Si intr-o seara, cum stateau ei la taclale, pe la 11 asa, la vreo ora dupa ce se daduse stingerea, il vad pe fereastra, apropiindu-se de ei, pe unul dintre sergentii care ii supravegea. Se agita, in fine, ajunge fiecare in patul lui si se face liniste, moment in care se deschide usa si se aude o voce groasa “Da, intuitia v-a spus bine, sunt chiar eu, sergent Vasile”. Care sergent Vasile s-a dovedit a fi usor cherchelit si cu chef de glume, gen aruncat telefon, chei casa si chei masina pe jos, ca “nu-l fac pe el cateva miliarde”. Si tot din seria “infinita cunoastere si intelepciune a sergentului Vasile”, va prezint urmatoarea perla: “Daca mai aud un zambet va tin in soare, la antrenament, pana la 12 noaptea”.
Dupa ce-am terminat de povestit cu Cioie si barfit colegii( din nou, I can’t help itJ) si dupa ce cu chiu cu vai m-am despartit de el( ma agatasem si nu mai voiam sa-l las sa plece…I really miss him) m-am dus la vara-mea sa mananc( excelenta friptura) si sa discutam reactiile starnite de blogul meu si postarea despre barbati( sau mai bine zis, lipsa reactiilor:P). Ne-am uitat la un film dragutel…The Elegy, parca, ocazie cu care am observat ca Penelope Cruz are momente in care e de-a dreptul urata si ca dupa o varsta, inevitabil si invariabil, barbatii se pupazeaza:P.
Faptul ca m-am chinuit sambata toata ziua sa dau de croitoreasa mea( aveam de scurtat niste pantaloni si doar nu era sa ma duc la un atelier sa dau 10 ron pe perechea de panatloni modificati, mai ales ca azi am rezolvat 3 perechi pt aceeasi suma amintita mai sus) m-a facut sa-mi dau seama ca nu prea mai exista astfel de “meseriase”. Imi povestea Andreea ca avea ea o coritoreasa destul de buna, cu traife decente, da’ ca nu se mai poate duce la ea din cauza ca barbatu’ aleia ii cam facea ochi dulci, rezultatul fiind niste bolduri bine infipte in soldurile lu’ vara-meaJ.
Duminica am fost la tara, unde chiar a fost zi de relax, n-am prea facut nimic p’acolo. Ah, am scos cateva galeti de apa din put, da’ asta-i treaba de incepatori, nici macar nu se ia in considerare. Plus ca atunci cand vine vorba de scos apa am tehnica de super-taranca( zero sens peiorativ). Stiu sa dau drumu galetii fara sa fie nevoie sa manevrez manerul…I’m that good J. In rest, am stat cu fundul pe masa din curte si cu castile in urechi, m-am dat putin in leagan si-am mancat mamaliga cu branza si smantana si carnati din garnita…pacat ca n-am drooling smiley aici.
Mi-a spus bunica-mea o chestie amuzanta, cum ca puii mai mari ii manaca pe aia mici. Si unu’ mic, de frica alora mari, si-a ascuns capul dupa niste scanduri. Puii mari i-au mancat fundul aluia mic…la propriu. N-am chef acum sa detaliez, da’ observati si voi metafora vietii J.
P.S.: Mi-am mai deschis putin culoarea parului. Ma blonzesc pe zi ce trece. But that’s not the point, it being ca tre’ neaparat sa scriu la un moment dat despre instructiunile de utilizare a vopselelor de par ca se pare ca mai nou e nevoie de doctorat pt asa ceva.
Care e problema voastra?
Eu, vara-mea si Cole suntem niste bunaciuni( in fine, nu doar noi, da’ eu numai in numele nostru imi permit sa vorbesc). Suntem visul oricarui barbat si al oricarei soacre.
Suntem fete simpatice, dragute, nu incredibil de frumoase, ceea ce zic eu ca e bine, ca nu suntem intr-atat de superbe( da, stiu ca superb n-are grad de comparatie) incat sa intimidam un barbat sau sa ajunga sa se sperie de posibila concurenta, da’ nu suntem nici urate incat sa rada prietenii de el ca “uite mah ce ciuta si-a tras asta”. Tocmai, suntem numa’ bune.
Si frumusele cum suntem noi, nu ne oprim doar la asta. Suntem si curatele, ca nah, tre’ sa recunoastem, exista si o categorie aparte de gagici care, desi sunt frumoase, lasa impresia de nespalat, cum ca igiena personala nu se numara printre vastele lor preocupari si par putin certate cu apa si sapunul. Multi o sa se ingrozeasca citind asta, da’ exista, chit ca nimeni nu vorbeste despre asta si nimeni nu deschide subiectul. Poate e putin exagerat sa le numesc nespalate, probabil mai politically correct e sa spun ca dau dovada de o oarecare nelijenta cand vine vorba de aspectul lor si de modul in care se prezinta, sunt neingrijite. Ideea e ca noi nu suntem asa, suntem, cum am spus mai devreme, curatele si spalate, deci avm deja 2 bile albe.
Cel mai important lucru de mentionat e ca suntem si inteligente. Andreea a facut 2 facultati( economie si drept), Cole e viitor medic stomatolog, iar eu- viitoare consiliera de imagine sau senior PR la o multinationala( lol, stiu, ma duce si pe mine mintea…Daca ma uit bine, din punctul asta de vedere io-s cam cea mai neserioasa :p), deci nu suntem genul care sa lase audienta in stare de soc, muta de uimire dupa ce deschidem gura.
Acestea fiind zise, what the fuck is wrong with you stupid men out there? Cum e posibil ca niste minunatii ca noi sa fie singure si toate fufele si cracanatele sa se plimbe insotite de cate-un purtator de **** ( exista 2 optinui de completare a stelutelor, ambele viabile si valabile, deci fiecare dupa propriile preferinte, aci, la mine-n ograda e cenzura mare si multa)? Acu’, nu ca le-as invidia, ca nu stiu cat de fericita m-as simti tinuta de mana de un gibon al carui vocabular e compus strict din cuvinte ce apartin campului semantic al masinilor, fotbalului, anatomiei umane, “Manele de Top Vol. 15” si diverselor branduri de bere, dar nu pot sa nu le privesc cu un oarecare regret si jind pentru ca, in fond si la urma urmei( ce naiba o-nsemna si asta?), au gasit ceea ce cautau. Ca ignorance is bliss, ca daca nu ai pretentii mari te multumesi si cu putin, asa e…da’ macar pentru ele e bine.
Revenind la ce voiam eu sa spun prin articolul asta( in afara de evidenta campanie de promovare pe care o fac mie si prietenelor mele), unde naiba au disparut barbatii, barbatii adevarati, cu tot ceea ce implica notiunea de “barbat”, curtenitori, galanti, manierati, cu atitudine, prezenta de spirit si simt al umorului, sarcasm si autoironie, incredere in sine, postura si prestanta, putere si ambitie, dorinta de autodepasire, respect si aroganta, forta si sensibilitate? Unde sunteti? ( Probabil in carti, filme si imaginatia fetelor batrane, ca mineJ)
Intorcandu-ne la lucruri mai prozaice, cum e posibil ca inaltimea maxima a unui tanar din ziua de azi sa fie 1.70? Baietii, pustii pe care ii vad eu pe strada sunt subdezvoltati, slabi, scunzi, cracanati( I have a thing for this word). Deh, daca nfs-ul sau cs-ul nu ajuta la crestere si datul din buric pe manele sau din cap pe house nu incurajeaza o dezvoltare fizica armonioasa. Devenim o tara de tineri atrofiati, inculti, incapabili, emo, pitipoance si cocalari.
Stiu c-am deviat foarte mult de la subiect si ca, de fapt, nici nu se-ntelege care era subiectul de la care am pornit, da’ nah…io-s regina parantezelor, printesa apozitiilor si ducesa alergatului de la o tema la alta si a pendularii intre idei. In principiu, io-s nemultumita de ceea ce vad pe strada, in jur, chiar si in mediul virtual si, din pacate, nu pot spune ca-s eu nebuna si ca am impresii proaste, ci aceasta nesatisfactie e, in realitate, o stare de fapt. Subiectul e larg, sunt multe de amintit si dezbatut, oricum a mai fost abordat pana acum de foarte multe ori, iar eu nici nu mai tin minte de cate ori l-am tocat cu persoane care-mi impartasesc parerea si dezamagirea, deci scuzati-ma pentru ceea ce a ramas nementionat( Adi, Cole, in mare cred ca am punctat ce ne durea pe noiJ).
P.S.: Toate prostiile astea pe care le indrug eu aici sunt chestii care ma afecteaza pe mine, intr-o masura mai mica sau mai mare, asta e casa mea, e teritoriul meu, deci cine e nemultumit e invitat politicos sa stranga din dinti si sa-si vada mai departe de treaba.
P.P.S.: Daca e cineva interesat de Alexandra sau de Andreea, doua degetele sus( nu, nu alea 2 ) si, daca va-ncadrati, pot sa pun o vorba buna J
Lately
Ieri a fost ziua lu’ Aly…La multi ani, Aly!!! Evident, ne-a scos in oras s-o sarbatorim si,tot evident, am fost si eu p’acolo, doar nu era sa ratez free food and cocktails 
Trecand peste faptul ca nu aveau, ca de obicei, suc de rosii, deci Mary wasn’t bloody no more si ca era un pustiulache care se tot fataia degeaba pe acolo( Cred c-a urcat de cel putin 5 ori fara niciun scop, fluturand tava pe care o avea in mana. Io cred ca-i placea de una dintre noi, da’ n-am reperat-o exact pe cea care devenise obiectul dorintei sale:p), probabil proaspat angajat ca nu-mi amintesc sa-l mai fi vazut pe acolo, ne-am simtit foarte bine si-am celebrat ca la carte varsta inaintata a Alexandrei.
Pe la 10 asa, cand ma bagasem la un “Gadea&Cristoiu”, vad un mesaj de la Cristina care ma felicita pentru locul la camin. Zic “mah, nu se poate ca m-am uitat pe site acu’ 2 ore si nu se facuse repartizarea” . Ei bine, se facuse si pe 27 ma duc sa-mi iau in primire camera din Caminul II( ala tare, unde voiam eu sa fiu cazata).
Pana intru eu pe net sa ma conving, sa vad cine-a mai intrat acolo( sunt colega de camin cu Miha:)), pana ma laud pe mess si le povestesc tuturor pe care i-am gasit online fericita stire, se face 12 si ceva, cand, surpriza, ma suna Alex sa ma cheme la o cafea( one down, acum nu-mi mai datoreaza decat 999.999 cafele/sucuri). Desi era cam trecut de ora mea de culcare, am acceptat invitatia si bine am facut. Cand ies din scara, surpriza, again, nu era singur ci a venit cu…nu stiu daca sa-i spun numele sau nu ca poate-i compromit viitoarea cariera politica )))…C( domnul C pt alegatori:P) cu masina. Mie deja-mi cam picase fata putin, ca nu ma asteptam sa mai vina cu cineva, iar cand am vazut ca trece si pe la el pe la bloc sa vada cine mai e p’acolo, pe cine mai poate “racola”, deja incepeam sa regret c-am acceptat si ma si vedeam stand la o masa, intr-un colt, uitandu-ma la ceilalti vorbind despre persoane si chestii care mie cu siguranta mi-ar fi fost total necunoscute. Din fericire, n-a fost cazul. Fata care a mai venit cu noi, Madalina parca o chema, a fost foarte draguta si chiar mi-a placut. In mod neasteptat, mi-a placut si de C, pe care-l stiam doar din vedere, auzite si dupa reputatia pe care o avea in liceu. Am discutat politica( in limita in care ne pricepeam, cum face tot romanu’ pe desteptu’ si analistu’) si ne-am contrat( ar trebui sa verific daca exista cuvanul asta…mie-mi suna bine) pana pe la 1 jumate, am baut un espresso foarte prost si-am barfit colegii de liceu( da mah, da, v-am barfit la greu ). All in all, a fost o iesire interesanta, chiar reusita, m-am simtit bine si acum astept urmatoarea invitatie:) Mi-a prins bine sa mai socializez putin ca ma salbaticisem naiba de tot( scuze Adi, apreciez iesirile cu tine, da’ mai tre’ sa vad si alti oameni, sa-mi largesc orizonturile, nu? )
Azi ploua, deci it’s just home and blog for me.
De-nceput
Din cate am inteles asa se obisnuieste, in primul post se saluta, se prezinta, se explica…in fine, chestii complicate.
Eu ma rezum la a saluta: Buna!…si a-mi anunta prezenta in “blogosfera”( denumire ce, btw, suna a STD). Mai multe despre mine gasiti la sectiunea About. Deci, sa ne citim cu bine!
P.S.: Recunosc, am mintit, nu gasiti mai multe despre mine la sectiunea About
Si pentru ca nici eu nu ma omor dupa romgleza, dar o folosesc la greu, here’s my own little dex:
btw=by the way=apropo( si da, asta e cuvant pur romanesc )
std=sexual transmitted disease=bts( do the research yourself)
my own little dex=propriul meu dex( ca sa vezi, inca un cuvant strain)
