Doneaza sange, fii erou!
Trebuie sa incep prin a spune ca nu ma asteptam sa calc atata lume pe coada incat sa mi se acorde atata importanta. Si recunosc, nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult sa fiu injurata…s-ar putea sa am o latura masochista extrem de bine dezvoltata, care pana acum a ramas in stare latenta.
Revenind la lucruri mai importante, ieri, alaturi de Alinuta si Victo, am mers la Centrul de Transfuzii al Spitalului Judetean Sibiu. Cred ca de mai bine de 2 luni ne tot indemnam la fiecare inceput de saptamana sa mergem sa donam sange, insa ne-am tot luat cu fel si fel de treburi si n-am mai apucat. Asa ca, marti seara, motivate de vremea frumoasa de afara, perioada favorabila a lunii si un afis lipit la intrarea in camin, am hotarat sa trecem la fapte.
Campania “Doneaza sange, fii erou!” a fost demarata de Federatia Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania, pe perioada 18-22 mai si se desfasoara in mai multe localitati din tara: Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu, Iasi, Craiova etc.
Sa-ncepem cu partile mai putin bune:
- programul de recoltare a sangelui, cel putin in Sibiu, nu pare sa-i incurajeze prea mult pe potentialii donatori. 9:00-13:00 e un interval orar delicat, in care majoritatea persoanelor sunt fie la lucru, fie la facultate. Ce-i drept, primesti o adeverinta care sa-ti motiveze absenta de la serviciu sau cursuri, dar nu stiu cat de mult ajuta ea, in contextul in care ai pierdut o zi de munca
- ca tot vorbeam de pierderea unei zile, ei bine, cam asa se intampla. Pana completezi fisa de declaratii pe propria raspundere, pana ti se fac testele de grupa, hemoglobina si glicemie, pana treci de examinarea medicala…sa tot fie vreo 2 ore si ceva. Nemaivorbind de recoltarea propriu-zisa si de repausul de dupa. Acum, se prea poate sa fi durat atat de mult in cazul meu fiindca erau destul de multi donatori la Centru.
- faptul ca au fost multe persoane e un lucru imbucurator, insa n-ar fi stricat sa existe si suficient personal care sa le faca fata. Daca s-ar fi desfasurat mai multe controale medicale in acelasi timp, durata intregului proces s-ar fi injumatatit si, totodata, si efortul cadrelor sanitare.
In rest, despre donare numai de bine. Beneficiile sunt multiple. Trecand peste aspectul “da’ s-ar putea chiar sa salvez o viata”( chestie care pe mine chiar m-a emotionat…undeva, la un moment dat, o persoana ar putea avea sansa sa supravietuiasca datorita mie…si stiu ca e egoist, insa “he who saves a life saves the world”), exista si gratificatii mai pamantene:
- oamenii au fost foarte bine pregatiti, cu un salon de asteptare in care ne-au pus la dispozitie cate ceva de mancat si baut( eu a trebuit sa beau vreo 2 cafele fiindca s-a dovedit c-aveam tensiunea cam mica)
- te alegi cu un set de analize gratuite. In mod evident sangele va fi testat si, daca doresti, poti ridica rezultatul analizelor in 48-72 de ore.
- ceva ce ar putea motiva destul de multe persoane- primesti bonuri de masa in valoarea de circa 60 de RON, valabile tot anul, pe suprafata Romaniei. (Si daca unii se duc pentru bani ce? Mi se pare irelevant scopul atata timp cat in final rezultatul este unul pozitiv)
- am spus si mai sus, esti scutit de munca sau facultate( aviz pentru studentii amatori)
- se poate intampla ca, in sala de asteptare, sa intalnesti oameni interesanti care, asemenea tie, au venit sa faca o fapta buna si cu care sa-ti faca placere sa stai de vorba.(Am fost impresionata sa vad atatia tineri care si-au rupt din timpul lor pentru a sustine o astfel de campanie- si aici ma refer atat la donatori, cat si la studentii medicinisti care erau acolo si urmareau buna desfasurarea a lucrurilor)
In final as vrea sa mentionez, pentru sceptici, ca se lucreaza in conditii de maxima igiena, toate materialele folosite sunt sterile, de unica folosinta si riscul contractarii vreunei boli este nul.
ICPS la Olanesti part II
Dupa cum am promis, o postare mai detaliata despre ICPS-ul de weekend-ul trecut.
Prima impresie pe care am avut-o cand am ajuns la receptie la Hotel Parang a fost “Fuck, idiotii astia n-au reusit sa mai faca niste copii de chei…1 cheie la 3 persoane!”. Dar astea sunt detalii tehnice. Am apreciat faptul ca am fost destul de repede “preluata” de cineva din comitetul de organizare care mi-a explicat cat de cat pe unde, ce se-ntampla in hotel( imbarligat ca dracu’). Si spun c-am apreciat asta fiindca, repet, n-am ajuns acolo decat in a doua zi a conferintei.
Tinand cont de faptul ca eram vreo 200 de oameni cu care ar fi fost extrem de greu sa te-ntelegi in acelasi timp, am fost impartiti in vreo 15 homegroup-uri a cate 10 persoane, fiecare avand cate un faci( facilitator). Primul plenary la care am participat viza si o activitate de homegroup- un flipchart despre cum vedem noi Romania in functie de cele 5 dimensiuni culturale ale lui Hofstede( mai multe detalii http://www.geert-hofstede.com/)- si dupa cat de mult ne contraziceam intre noi si cat de in urma ramasesem am cam tras, initial, concluzia ca Vlad( my faci) nu prea stie cum sa ne dirijeze si nici cum sa ne faca sa keep our eyes on the target. De altfel, l-am notat destul de slab la prima activity evaluation.
Alte detalii tehnice- to call the food crappy would be such an understatement.
A doua zi a debutat ceva mai bine, cu workshopul care mie mi s-a parut a fi partea cea mai utila, bine planificata, relevanta si interactiva din toata conferinta- conflict solving. Sadly, my team lost, but only beceause our delegated speaker( whom I hadn’t met in advance, or else I wouldn’t have let him open his mouth) was everything but capable to speak logically. N-as putea spune ca am invatat neaparat ceva nou…nici din workshopul asta, nici din intregul seminar, cat mi-am confirmat faptul ca sunt o persoana echilibrata, rationala, cu care se poate ajunge la o concesie, dar careia ii place la nebunie sa aiba dreptate( fiindca de multe ori are) si careia nu-i place sa piarda. Prea multe marci la persoana a treia…”Jumby wants to be born now” style.
O alta chestiune interesanta a fost momentul lui Bogdan si Razvan Hobeanu- 2 valceni de-ai mei, cu vreo 3-4 ani mai mari decat mine, care i-au dat nitelus pe spate pe gentlemen-ii de la Microsoft, dupa care le-au ras in nas si le-au refuzat salariul cu 5 zerouri pentru a se intoarce in Romania. Stiu, multi o sa zica “ce dobitoci!”, insa acesti multi n-o sa ajunga niciodata nici macar acolo. Nici eu nu sunt de acord cu decizia lor, dar respect faptul ca ei au considerat ca they “ken bi” cei mai buni aici.
Iar asta deschide discutia recunostintei pe care ar trebui s-o simtim fata de Romania, patria noastra mama, recunostinta care, se presupune, ar trebui sa ne faca sa ne dorim sa investim in aceasta superba tara si s-o rasplatim pentru tot ce ne-a dat ea noua. Ei bine, in nici un caz nu gandesc asa. Eu cred ca singura responsabilitate pe care o am e sa ma iubesc, sa ma respect pe mine si sa imi ofer cele mai bune conditii de viata cu putinta, iar daca ele imi sunt inaccesibile aici, singura datorie pe care o am, fata de mine, e sa le caut in alta parte. Diferenta intre mine si patriotii care ma privesc urat cand spun asta e ca eu nu simt nevoia de a le comenta alegerile si nu manifest acelasi extremism cu care combat ei pe oricine nu gandeste asemenea lor.
La un moment dat, in programul seminarului, aparea asa numitul “Open Space” care, contrar asteptarilor si sperantelor mele, nu s-a dovedit a fi echivalentul lui ” Timp Liber”, ci 2 ore de discutii pe teme propuse de…oricine. Tot contrar asteptarilor mele, n-a fost deloc o pierdere de timp, iar grupul de discutie in care m-am inscris era alcatuit din oamenii despre care pot sa spun cu mana pe inima ca reprezinta viitorul.
Ah, sa nu care cumva sa uit…AIESEC-erii know how to party(13 hours of sleep in 4 days) and by the end of the conference I became a big fan of the “Uhh…Ahh” dance and others.
Scuze pentru eventualele typos, greseli de sintaxa si certele dificultati de exprimare! Ultimele 2 saptamani au fost extrem de pline si obositoare si nu se anunta vremuri mai bune in viitorul apropiat. Tot legat de ultimele 2 sapt, am inceput internshipul- organizarea cele de-a treia editii a conferintei Marketing 24/7…dar despre asta alta data.
Si tocmai am primit urmatorul link pe mess, de la mircearadu42: http://intelectuala.pluto.ro/ Intrebare: sa ma simt sau nu? Eu ma simt flatata? Voi ce spuneti?
ICPS la Olanesti
7-10 mai, Olanesti, Hotel Parang, 250 AIESEC-eri, InterCultural Preparation Seminar… si eu:)
For those who are “in the dark here”( Pacino style), AIESEC e o organizatie studenteasca, ocupandu-se, printre altele, cu facilitarea mobilitatilor studentesti prin programe de exchange ce ofera stagii de practica platite in peste 100 de tari.
Ce legatura are cu mine? De fix o saptamana sunt si eu de-a lor si pentru a putea pleca la vara in Noua Zeelanda trebuia sa particip la conferinta asta. Din pacate n-am putut fi prezenta acolo din prima zi. Chit ca programul a fost extrem de incarcat, de la 08:00 la 22:00 si party pana-n zori, spun “din pacate” fiindca a fost genul de munca si oboseala pe care nu le resimti in cele cateva zile petrecute acolo si dupa care te repui pe picioare repede.
Voiam sa va spun ca am fost acolo. Voiam sa va spun ca m-am simtit excelent( cu foarte mici exceptii). Si mai voiam sa va spun ca exista speranta, doar ca speranta nu prea mai vrea sa existe in Romania. Majoritatea tinerilor care au participat intentioneaza sa plece for good…si cine-ar indrazni sa le spuna ca n-au dreptate?!
Urmeaza in cursul acestei saptamani o detaliere a ce-am vazut, ce-am facut si ce-am invatat acolo.
The coolest thing ever: Cine se mai distra de mama focului vineri seara in hotelul din Olanesti? Actualii elevi de clasa a XII-a ai Colegiului National de Informatica Matei Basarab. Nu pot sa cred ca m-am nimerit acolo fix atunci cand aveau si ei banchetul. Am avut ocazia sa-i revad pe profi si am prins si finalul momentelor artistice pregatite de elevi. Evident, in timp ce toata lumea radea si canta fericita “18 ani”, “Epilog”, “Prieteni”, “Ani de liceu”, subsemnata statea intr-un colt si plangea de mama focului de dragul vremurilor de-altadat’. Nostalgic as hell…
Guess who’s back?!
Ei da, n-a inceput sesiunea inca, insa cum se apropie data predarii unor lucrari sau a prezentarii unor proiecte, in stilul pe care il promovez -”fac orice, numai sa nu-nvat”( nu chiar orice:P ), mi-am amintit si eu de blog.
Desi am trecut de ceva vreme de episodul “Whisky Guy is off” si am tot incercat sa-mi gasesc ceva de facut, abia acum incep sa se mai aseze lucrurile. Sa-ncepem cu inceputul:
De vreo 2 luni asa, fac voluntariat la Departamentul de Comunicatii si Marketing al Universitatii. Am zis sa ma implic fiindca am nevoie de experinta( cv-ul e cam golas) si nu se stie niciodata de unde sare iepurele. Initial s-au inscris putine persoane, nah…studentii si initiativa nu se prea pupa. Ulterior, cand au aflat colegii ca, fiind vorba de o colaorare cu Rectoratul, voluntariatul asta se echivaleaza cu practica pe care trebuie s-o faca, s-au ingramadit sa “se implice”. Acum au ramas la fel de putini ca la-nceput.
Legat de Departament, pentru cei interesati, Universitatea Lucian Blaga demareaza un concurs de spoturi de promovare a ULBS: http://www.ulbsibiu.ro/ro/stiri/news.php?news_id=933 Si da, sunt si premii:)
M-am inscris in AIESEC si in programul de exchange. Nu stiu eu cat de “pe bune” sunt internshipurile alea prin tari straine si platite, pe deasupra, da’ v-am zis eu, nu se stie de unde sare iepurele. Cu ocazia asta am participat si eu la primul interviu mai oficial( cu intrebari standard, test de limba, exercitii “ce ai face daca…?” etc). It was fun.
Si tot azi am avut un interviu pt un program de internship la Exposib…which I pretty much nailed:). Cred ca ma pricep la interviuri. Chit ca nu sare iepurele cel mare de acolo, mi se cam pare ca fac impresie buna pe unde ma duc. Desigur, sincer vorbind, probabil ca prin comparatie cu majoritatea celorlalti candidati( vorbesc aici tot de studenti, nu aduc in discutie categoria “oamenilor mari”) ar fi si imposibil sa nu fiu a breath of fresh air. Imi cunosc colegii de generatie( si aici nu vorbesc neaparat despre colegii de facultate, ci despre tineri in general) si pot spune, fara sa gresesc, ca nu-i mare lucru de capul lor.
Revenind la colegi de facultate, din seria o Mariposita Rubia nu vine niciodata singura, v-o prezint pe MissE Rupe. Nu e blonda, dar e miss si viitoare Simona Patruleasa. Si ea are opinii…multe…pe care simte nevoia sa le impartaseasca( atunci cand vine la cursuri). Insa, and here’s the catch, aidoma mie, dar cu mai mult entuziasm, o rupe pe engleza( de unde si porecla ei…Miss si Rupe…v-ati prins, sunt desteapta, fac jocuri de cuvinte). Dupa ce ne-a demonstrat ca le are cu religia: ” Deci, unii oameni pot sa creada si sa-si marturiseasca credinta, altii nu”, ne-a impresionat cu engleza( pe care o vorbeste bine, cu ceva abateri de la if clauses si the sequence of tenses, dar peste medie) si, intr-un final, cu expose-ul ei socio-economic: ” In Romania nu exista clasa de mijloc”. Cea din urma propozitie rostita, culmea, intr-o clasa cu 50 si ceva de studenti, aproape toti venind din familii din clasa de mijloc.
Maine dimineata am part two a interviului pt internship, so wish me luck( as if I’d need luck:P)!
